La 2 septembrie 2013 Papa Francisc afirma că ”suntem obișnuiți să bârfim, să creăm zvonuri (despre unii sau alții), fapte care deseori transformă comunitățile și familiile noastre într-un infern în care se manifestă această formă de criminalitate care ne ucide frații și surorile”. La baza bârfei și a intrigilor, susținea același lider, se află invidia, gelozia, dorința de putere, neputința unora de a-și depăși condiția sau de a face pace cu ei înșiși. Din gelozie și invidie a fost ucis și Isus, meșteșugul cuvintelor întrebuințat cu răutate încearcă să facă același lucru și azi. Bârfa este cea mai periculoasă toxină, este veninul care otrăvește prietenii, relații, comunități, ucide adevărul. Nu se bazează pe fapte ci pe vorbe, folosește minciuna ca figură de stil. Este o proastă interpretare a libertății de exprimare. Bârfa nu îl murdărește doar pe cel despre care se vorbește ci și pe cel care o poartă.
Invidioșii recurg la bârfe pentru a-l ”micșora” pe cel care este văzut ca și concurent/adversar. Categoria vorbitorilor de rău nu dau sens timpului și ocupației, îndreptându-și mintea către viețile altora, fără a-și rândui propria existență. Bârfitorii/calomniatorii se înțeleg între ei până la un moment dat, apoi, odată ce motivul ”alianței” devine superfluu, se ceartă și se ocărăsc unii pe alții, igiena sufletului lor este atât de problematică încât gunoiul adunat în suflete le pietrifică inimile. De la bârfă se ajunge la calomnie, acuzații neîntemeiate.
Care este viziunea unor gânditori asupra bârfei?
Clevetirea este condamnată aspru în Noul Testament. Spre exemplu Pavel se temea că ar putea afla printre corinteni, ”pizmă, vorbiri de rău, calomnii” (2 Cor. 12:20), sau în scrisoarea către Romani ”născocitori de rele”. Iacob în cap.4:11 le interzice creștinilor să se vorbească de rău unii pe alții.
În Republica, Platon critică puterea discursului fals și a zvonurilor de a corupe cetatea și sufletul. Pentru el, minciuna și calomnia afectează ordinea morală.
Arthur Schopenhauer, deși cunoscut pentru viziunea sa pesimistă, condamna bârfa pentru că era dovada invidiei și a răutății umane, considera că oamenii mediocri își găsesc satisfacția în a coborî pe alții la nivelul lor prin defăimare.
Hannah Arendt în Truth and Politics (Adevărul și Politica)susține că minciuna erodează capacitatea oamenilor de a distinge între adevăr și ficțiune, iar deformarea adevărului distruge încrederea socială.
Un mic ghid pentru a ne feri de efectul bârfelor și să nu devenim victimele acestora:
Socrate ne propune ”testul celor trei filtre” ( adevărul, bunătatea, utilitatea), potrivit căruia nu ar trebui să transmitem informații dacă nu sunt adevărate despre cineva, dacă nu îl vorbesc de bine și dacă ceea ce mi se spune nu îmi este de folos.
Să dezvoltăm o gândire critică, ne ajută să ne menținem echilibrul personalității și să fim satisfăcuți pentru că nu gândesc alții pentru noi. Prin respingerea defăimărilor dovedim care este filosofia noastră de viață, modul nostru de a gândi în contrast cu clevetitorii. Maturitatea gândirii presupune să nu depindem de părerile nimănui decât de judecata noastră.
Indiferența și abaterea discuției către alte subiecte (o carte nouă, un articol util, un film sau hobby-uri) pot sucomba interesul bârfitorului/bârfitoarei ( ca să respectăm egalitatea de gen).
Cunoașterea circumstanței și a contextului în care zvonurile despre X, Y sau Z sunt ”elaborate”.
Bârfa prinde în general la cei lași și leneși în gândire.
Rațiunea și credința ne pot antrena să nu cădem în spirala negativismului și a declinului judecând pe cineva fără a înțelege cauza, dacă tot suntem interesați de subiect.
Să ne punem în pielea celui denigrat.
Purtătorii/ purtătoarele de vorbe au sufletele tulburate de anxietate, deprimare, frustrare, suferința acceptării alterității și frică. Manifestă o formă de nemernicie și deseori de mitomanie. În plus, își ucid timpul și vor să îl ucidă și pe al altora, absorbind-le energia și inducând o stare apăsătoare. Au vreme să stea la taclale deși par ”extrem de ocupați” și imaculați.
Se folosesc diferite stiluri: cuvinte aruncate în șoaptă, unele inserate și bine camuflate în fraze. Expresii de genul ”cineva mi-a spus că…”, ”se vorbește că….”, ”nu e treaba mea dar…”, ”nu spun eu, așa se vorbește”.
Cei care bârfesc, calomniază și clevetesc, în cea mai mare parte sunt nefericiți, submediocri, nu sunt împăcați cu ei înșiși, chiar dacă în societate sau pe rețelele de socializare par că sunt fericiți.
În concluzie, să ne amintim mereu că nu tot ce strălucește vine de la lumină și fericirea ține de un mod de a fi, de a gândi și de a simți viața. Dacă nu ne place să trăim în orașe poluate să evităm să fim surse de poluare emițând judecăți și cuvinte toxice, care ucid frumusețea vieții, a sufletului și a libertății noastre.