George Bologan, noul ambasador al României în Regatul Spaniei
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI Românii de pretutindeni (Realizator: Luminița Voinea): În Spania, acolo unde avem una dintre cele mai mari comunităţi de români, urmează să se deschidă un consulat general la Valencia, după ce, de la 1 aprilie, a devenit operaţional un altul, la Madrid.
Noul ambasador al României în Regatul Spaniei, George Bologan, şi-a depus scrisorile de acreditare la începutul lunii.
Despre priorităţile noului ambasador, aflăm acum într-un interviu realizat de corespondenta Radio România Actualități în Spania, Oana Popa.
Reporter: Domnule ambasador, aţi depus săptămâna trecută scrisorile de acreditare şi deja aţi avut o primă întâlnire cu toţi reprezentanţii diplomatici ai României din Spania şi aţi adus în discuţie problema dublei cetăţenii, subiect foarte important pentru românii de aici. Pentru a nu exista dubii, haideţi să clarificăm prevederile actuale ale legii spaniole şi demersurile pe care le face România pentru acceptarea dublei cetăţenii.
George Bologan: Faptul de a fi fost primit de autorităţile spaniole în primele ore după sosirea la Madrid pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare a fost o onoare care, în interpretarea diplomatică, transmite un mesaj de încredere şi de apreciere a relaţiei cu România. În Spania, se află peste un milion de români care au ales ca această ţară să le fie a doua casă. Parteneriatul româno-spaniol se află într-un punct foarte bun, iar pe agenda politică există numeroase proiecte care să reconfirme acest raport special. Elementul uman este esenţial în această legătură privilegiată. De aceea, în primul meu mesaj am subliniat că românii din Spania sunt sufletul legăturilor noastre. Dubla cetăţenie, da, este o temă care are o recurenţă constantă dinspre comunitate şi se află pe agenda dialogului bilateral. Doresc să menţionez că nu este o chestiune care să privească doar strict raportul cu ţara noastră. În aceeaşi situaţie ca a cetăţenilor români rezidenţi în Spania se află toţi rezidenţii europeni. Autorităţile române şi predecesorii mei au adus mereu în discuţie tema dublei cetăţenii. Partea spaniolă cunoaşte dezideratul unei părţi din comunitatea noastră de a avea dublă cetăţenie, de a nu renunţa la cetăţenia română în momentul obţinerii cetăţeniei spaniole.
Reporter: Deşi sunt deschise consulate în mai multe oraşe cu comunităţi mari de români, aş spune că mai este încă loc pentru o mai bună organizare a activităţii, astfel încât oamenii să îşi poată rezolva problemele, depunerile, ridicările de documente, fără a aştepta luni de zile. Aveţi în vedere o reorganizare, o îmbunătăţire a activităţii?
George Bologan: Activitatea consulatelor este deseori limitată, aflându-ne pe teritoriul altui stat, chiar dacă este un stat prieten şi foarte apropiat. Este important ca cei care tind să aibă o atitudine mai critică să fie ghidaţi de percepţia realităţii. Activitatea consulară a fost îmbunătăţită substanţial. Serviciile consulare digitalizate, taxele în mare parte au fost eliminate; deşi în situaţia altor state din lume, urgenţele consulare se plătesc. Cu limitele umane inerente, dar cu dăruire – subliniez: cu dăruire – majoritatea colegilor de la oficiile consulare din Spania încearcă să fie la înălţimea aşteptărilor. În perioada următoare vom avea o întâlnire şi vom discuta despre exigenţele comunităţii şi posibilităţile pe care le avem de a îmbunătăţi activitatea consulară. Urmează să se deschidă un Consulat General la Valencia, răspunzând astfel solicitărilor cetăţenilor români care au solicitat mutarea Oficiului Consular, având în vedere concentraţia de conaţionali în această zonă. De la 1 aprilie a devenit operaţional şi Consulatul General al României de la Madrid.
Reporter: Ce v-aţi propus pentru a vă apropia de comunitatea românească din Spania, pentru a le reda mai acut sentimentul de acasă?
George Bologan: Invitaţia pe care o adresez compatrioţilor este să fim parte din echipa României. Sentimentul de casă are un sens spiritual, este locul iubit, este etosul fiecăruia dintre noi. Să redai sensul de casă este o misiune grea, epuizantă, dar şi de mare responsabilitate, deoarece noua generaţie, născută, crescută, integrată în societăţile de adopţie din afara ţării, are nevoie de acest sens şi de redescoperirea profundă a sinelui. Termenul acasă redă de fapt şi sensul unităţii tuturor românilor din afara ţării. Suntem cu toţii plecaţi de la o casă şi ducem în sufletele noastre nostalgiile, valorile şi dorinţa reîntoarcerii acasă. Vă mulţumesc. Mulţumesc Radio România Actualităţi pentru interesul manifestat şi intenţia de a construi punţi între românii din patrie şi cei din afara ţării, încercând mereu să strecoare note de optimism şi încredere.
Audio: Interviu cu ambasadorul României în Regatul Spaniei, George Bologan
http://www.romania-actualitati.ro/george_bologan_urmeaza_sa_se_deschida_un_consulat_general_la_valencia-168249