Probabil ne aflăm în perioada cu cele mai multe conflicte din istoria contemporană. Contabilizarea acestora ar fi posbiliă cu ușurință datorită tehnicilor de monitorizare. Analiștii calificați sau mai puțin calificați profită, consumul de informații este fără empatie față de victime, avem impresia că suntem la ani lumină de ceea ce se întâmplă la câteva mii de kilometri de noi în acest ”sat global” în care trăim cu toții, unii mai avantajați, alții mai năpăstuiți, suntem cu toții dominați de emoții, pericolul fiind ca unii să rămână absolut iraționali, iar alții alienați de beția puterii.
Lipsește atitudinea critică față de cei care hotărăsc destinele a milioane de oameni. Profilele multora sunt erodate de interesele personale sau de grup. Cetățenii nu mai prea reacționează cuprinși de paralizia sufletului, adică a indiferenței față de propria lor soartă.
Niciodată dintr-un conflict, fie între două persoane, fie între două sau mai multe state, nimeni nu a câștigat, nici cel puțin ”învingătorii”. Fiecare pierde câte ceva, mai mult decât orice se pierde pacea, iar fără pace nu poate exista dezvoltare, stări optime pentru a trăi senini și împliniți cu noi înșine. Singurii care câștigă sunt comercianții prafului de pușcă. În războaie și învinșii și învingătorii își plâng morții, au nevoie de cel puțin o generație pentru a își reconstrui infrastructura și economiile. Experiențele conflictelor ar fi trebuit să ducă omenirea către dobândirea înțelepciunii, însă vedem că relativismul cu a lui mentalitate ”nu dau doi bani pe asta” și interpretarea valorilor ”cum îmi convine”, a luat cu asalt omenirea infuzând multă superficialitate și aversiune față de principii și regulile conviețuirii fie la nivelul personal/comunitar cât și la cel internațional.
« Serva ordinem et ordo servabit te ». Pacea este posibilă cât timp se respectă regulile conviețuirii, Dreptul internațional, pentru că dreptul favorizează pacea. Rolul Dreptului internațional, ignorat de cei prepotenți, este să evite să predomine legea celui (care se crede mai) puternic. Scopul esențial al Dreptului internațional este să înlocuiască forța armelor cu forța morală a dreptului, prevăzând sancțiunile juste pentru transgresori și ajutorul pentru victime.
Câtă vreme natura umană nu este cultivată de etică, aceasta este sălbatică, periculoasă, punându-și capăt sieși, evident că nu putem vorbi despre conviețuire fără etică. Absența vieții comunitare din cauza fricii de celălalt, a invidiei, ne face să fim egocentrici și refractari. Vom avea Pace când ne vom elibera de rancori, ură și crudelitate, iar pentru asta avem nevoie de respect. Respectul este forma cea mai înaltă și nobilă a interacțiunii oamenilor.