Vreme de freamăt în politica internațională unde azi singura certitudine este incertitudinea. Intrăm sau nu într-o nouă (dez)ordine mondială? Una din marile probleme este lipsa liderilor care, prin gesturi și discursuri, să manifeste idei clare și o gândire strategică pe termen lung, tot mai mulți politicieni din păcate sunt autoreferențiali și narcisiști ceea ce împiedică o comunicare ”cu suflet și pentru suflete”. Dezechilibrele lumii sunt rezultatul dezechilibrelor înrădăcinate în inimile oamenilor.
Revenind la Uniunea Europeană, probabil alegerea lui Donald Trump va dezmorți clasa politică din vechiul continent și va înțelege că este nevoie să investească mai mult în Europa. Am citit afirmații precum ”Europa este antiamericană”. Fals! Pentru cine știe puțină istorie a UE, SUA au susținut formarea primului nucleu politic european, Comunitatea Cărbunelui și a Oțelului. Dincolo de scena penibilă din Biroul Oval, dintre actualii președinți (mențiunea ”actualii” este intenționată pentru a sublinia vremelnicia, nu veșnicia) ai SUA și Ucrainei, SUA au avut nevoie mereu de o UE puternică, dar care până în prezent nu a reușit să își atingă unitatea politică. Reacția președintelui și a vicepreședintelui SUA au ajutat Europa trezindu-o din letargie și a provocat un proces de reflecție profundă despre viitorul său. Ce se întâmplă cu UE azi?
UE este principalul partener al SUA, cu schimburi anuale de cca. 1,3 trilioane de dolari. Cu toate acestea, Washingtonul nu vede Europa ca și un continent unit ci mai degrabă sub forma unei sume de unități statale care au o cultură oarecum comună. Prin urmare, fie pentru SUA cât probabil și pentru alte state din America Latină sau Asia, elementul definitoriu al UE nu este atât cel politic cât cel cultural. Henry Kissinger se întreba ”Care este numărul de telefon al Europei?” când SUA are nevoie să discute cu un factor de decizie european și să nu piardă timp așteptând să vorbească cu fiecare stat membru. Că place sau nu, este o descriere care arată fragilitatea Uniunii. O voce fără vigoare în forurile internaționale. Europa nu poate vorbi cu o singură voce…încă; este vulnerabilă.
UE are nevoie să se reinventeze urgent, ceea ce înseamnă că este imperativ necesar să se investească în educație pentru a avea o generație de europeniști, conștientă de propria identitate. Avem nevoie de cărturari pentru ca Europa să devină un spațiu al idealurilor, astfel încât oamenii să nu se mai refugieze în proiecții magice, mistice și populiste. Unde am fost și unde dorim să ajungem? Acesta este spațiul dintre do major și do minor în care se desfășoară viața noastră și ceea ce creăm, inclusiv alegerile care influențează viitorul. Unde am fost? În 1950, 20% din populația lumii era europeană, în 2050 acest procent va scădea până la 5%. Astăzi Europa cunoaște cel mai ridicat nivel de bunăstare, în contrapondere cu criza demografică, de valori și mai ales cu consumul de substanțe adictive care distrug viețile tinerilor. Unde dorim să ajungem? Într-un spațiu politic care să ofere stabilitate, predictibilitate, o economie solidă și instituții puternice, toate acestea putând să maximizeze influența și rolul de actor regional și global al UE.
Evitarea de a face o referinţă la rădăcinile „iudeo-creştine” ale Europei a fost o mare greșală. Ceea ce ne unește și reprezintă esența europeană sunt valorile noastre culturale și creștinismul. Un autor spaniol, Jorge Dezcallar, scria că UE a realizat între statele care o compun o căsătorie de conveniență, fără afecțiune și fără căldura unui cămin. Cât timp s-a ignorat ceea ce a însuflețit Europa, cultura creștină, nu putem vorbi de un cămin. UE are o piață comună, are un Parlament, normative, însă nu are suflet pentru că și l-a înăbușit nemaiputând experimenta întâlnirea în dragostea creștină decât sporadic. Persoana a devenit individ, iar emoțiile populiste au început să domine cosmopolitismul și politica făcută în mod pragmatic. Dacă conceptul de persoană, așa cum e moștenit din filosofia creștină este înlăturat, atunci cade totul, incluisv umanismul; ceea ce ar rămâne este doar un individualism reductiv la toate nivelurile, care va deveni o forță centrifugă în reconstrucția spiritului unei noi Europe. O mențiune importantă, pentru ca Europa să fie revitalizată și să nu își piardă valorile identitare nu înseamnă că toți cei care locuiesc trebuie să se recunoască creștini. Europa de inspirație creștină nu este exclusivistă pentru că creștinismul este universal și tolerant, dar ar putea să redevină spațiul în care unitatea oamenilor nu este de natură ideologică, ci rezultatul relațiilor dintre persoane bazate pe respect, cunoștințe culturale despre celălalt și solidaritate. A pune în valoare elementul coagulant transversal, creștinismul, nu este o opțiune ci o necesitate pentru a fi mai uniți și mai conștienți de noi înșine. Și pentru că vorbim despre creștinism și efectul său coagulant, acesta rămâne o punte de valori și coeziune între cele două maluri ale Atlanticului.